Memorandumul de înțelegere între Agenția Cehă pentru Dezvoltare, Ministerul Mediului al Republicii Moldova și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor în vederea implementării proiectului „Reducerea riscurilor legate de depozitul de deșeuri periculoase Cişmichioi”, a fost semnat, informează CURENTUL.
Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu a declarat în cadrul întrevederii că speră împreună să soluționeze această problemă.
„Noi încercăm să sensibilizăm opinia publică prin realizarea acestui proiect și să eliminăm impactul asupra sănătăţii populației. Persistă problema celor cca. 4 mii de tone de pesticide înhumate la poligonul special de lîngă s. Cişmichioi, UTA Găgăuzia, precum şi a celor o mie 6 sute de locaţii contaminate cu pesticide – foste depozite, staţii de preparare a soluţiilor, altor obiecte utilizate în trecut la chimizarea agriculturii. De aceea sper foarte mult că împreună vom soluționa această problemă”, a spus el.
Michal Kaplan, directorul Agenției Cehe pentru dezvoltare a precizat că activitățile proiectului vor fi finalizate în anul 2017.
„Lucrările respective sunt realizate de Compania Dekonta din Republica Cehă, în baza unui contract semnat cu Agenția Cehă pentru Dezvoltare și coordonate din partea Republicii Moldova de Instituția Publică „EMP Management Durabil POP” și Direcţia raională pentru siguranţa alimentelor din Vulcănești. Activitățile proiectului urmează să fie finalizate în luna iunie 2017, iar rezultatele vor fi prezentate autorităților și societății civile în cadrul unor seminare special organizate în acest scop”.
Menționăm că, proiectul care a fost semnat astăzi are drept obiectiv realizarea în perioada 2016-2017 a unui studiu de fezabilitate la poligonul de pesticide de lângă s.Cișmichioi, UTA Găgăuzia.
Anastasia Borta