Datoria furtului bancar va fi scoasă de pe umerii cetățenilor. Comisia economie, buget și finanțe a avizat inițiativa PSRM de a abroga Legea din 2016 privind emisiunea obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat din 17 noiembrie 2014 și din 1 aprilie 2015, transmite CURENTUL.
Socialistul Petru Burduja a precizat că punerea pe umerii cetățenilor a responsabilității pentru mijloacele sustrase din sistemul bancar este cel puțin incorectă și reprezintă o povară fiscală suplimentară pentru stat.
Totodată, în nota informativă la proiect se menționează că proiectul de lege înaintat are drept scop eliminarea presiunii fiscale suplimentare asupra populației și economiei Republicii Moldova, utilizarea eficientă și în interesul cetățenilor a resurselor financiare acumulate de stat sub formă de taxe și impozite, neadmiterea majorării substanțiale a datoriei de stat.
Potrivit proiectului, Guvernul va elabora măsurile necesare pentru soluționarea problemei datoriei băncilor ”Banca de Economii”, ”Banca Socială” și ”Unibank” față de Banca Națională a Moldovei.
Proiectul a fost susținut de majoritatea deputaților din cadrul Comisiei și urmează să fie supus dezbaterilor în plen.
Cristina Pendea