[ X ]
Proiect al PAS – oferirea alocației lunare pentru familii în perioada sistării activității grădinițelor
14 Iulie

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Parlamentul Republicii Moldova anunță despre înregistrarea unui proiect de lege cu privire la susținerea familiilor cu copii în perioada sistării activității grădinițelor, informează CURENTUL.

Doina Gherman a declarat că sunt 4 luni de când mii de familii cu vârste preșcolare sunt într-o situație dificilă. „Eu am 2 copii care sunt în grija bunicilor. Întrebarea este ce fac părinții care nu au posibilitatea de a-și lăsa copiii în grija bunicilor? Din ce bani vor achita o bonă? Ce fac mamele care își cresc copiii singure? Acest stat are cu totul alte priorități decât securitatea și bunăstarea familiilor cu copii mici”, a spus deputata Gherman.

În acest fel, ea a spus că PAS vine cu un proiect de lege ce prevede că părinții trebuie să beneficieze de o alocație lunară specială în mărime de 75 la sută din salariul mediu lunar al unuia dintre părinții antrenați în supravegherea copilului. „Aceasta este pe durata suspendării activității grădinițelor”, a precizat Gherman.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților