[ X ]
Progresul RM – la 4 ani de la implementarea Acordului de Asociere: DCFTA înregistrează cel mai pozitiv rezultat
29 Noiembrie

Centrul Analitic Independent „Expert – Grup”, în parteneriat cu Centrul de Studii Politice Europene, a desfășurat o conferință, în cadrul căreia s-a discutat progresul înregistrat de Republica Moldova, la 4 ani de la implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, transmite CURENTUL.

În cadrul conferinței au fost lansate și două cărți: ediția actualizată a manualului „Aprofundarea Relațiilor UE-RM: Ce? De ce? Cum?” și „Eforturile pentru buna guvernare în Europa de Est”, elaborate de către experți din Moldova, Ucraina, Georgia și statele Uniunii Europene.

Expertul Denis Cenușă a prezentat succint ce conțin cele două ediții de cărți.

„A fost interesant să combinăm capitolele în 30 de domenii. Principalele sunt cooperarea economică, DCFTA, iar cel mai puțin voluminos este aspectul politic.

Capitolul principiile politice, statul de drept și politica externă. Se constată că instituțiile politice sunt într-o situație care nu predispune ritm accelerat. În continuare, instituțiile statului sunt politizate, la fel predomină influența oligarhilor. Deciziile adoptate de către grupurile de interes nu pot fi o autostradă în direcția progreselor majore. Drepturile omului, un alt domeniu, care este unul nou introdus. Cadrul legal în acest domeniu este unul bun, dar implementarea lasă de dorit.

Sistemul judiciar – principalul semafor când vorbim de investiții. În condițiile în care instituțiile, dar și autoritățile care răspund de integritate, nu sunt politizate, atunci nu pot influența asupra unui investitor să vină sau să plece.

Politica externă – evident că, vorbim de semnale contradictorii care le transmite guvernarea. Acest lucru într-o perspectivă apropiată va crea un climat general pentru ritmul de reforme în RM. Sperăm că agenda europeană va fi constantă și nu va fi sustrasă de noile reorientări.

DCFTA – cel mai pozitiv rezultat pentru guvernarea noastră. Sunt cifre cu care se pot lăuda. Interconexiunea cu economia europeană aduce beneficii pentru businessul din RM și Transnistria. Un domeniu care permite RM să aducă rezultate tangibile, inclusiv pentru procesul de integrare europeană.

Mai puține rezultate pozitive țin de siguranța alimentelor și standardele tehnice. Suntem campioni la preluarea standardelor europene, dar le transformăm în standarde naționale.

Achizițiile publice – observăm probleme legate de capacitatea instituțională, cadrul legal fiind unul adaptat.

Cooperarea economică – sectorul energetic are discrepanța între modul legislației și piața monopolizată, interconectarea gazoductului nu este încă efectuată. Provocările majore specificate în carte: incertitudinile legate de agenda politicii externe, insuficiența resurselor umane”, a spus expertul.

Cristina Parfeni

6fa07169-693d-4ec8-9417-051b7ea06ca3

Inapoi la arhiva noutaților