Cabinetul de miniștri a aprobat Programul de atragere a remitenţelor în economie „PARE 1+2”, program elaborat de către Ministerul Economiei împreună cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Programul are drept scop consolidarea oportunităților economice de valorificare a remitențelor, precum și facilitarea incluziunii migranților în dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova.
Programul „PARE 1+2” a fost elaborat ca urmare a evaluării programului anterior de atragere a remitenţelor în economie „PARE 1+1”, care s-a dovedit a fi un instrument guvernamental eficient de dezvoltare a afacerilor și contribuie în mod direct la realizarea obiectivului politicii social-economice.
Astfel, noul program, în formula 1+2, vine ca o completare pentru Programul „PARE 1+1” și oferă suport financiar suplimentar pentru creșterea afacerilor create de către migranți.
Beneficiarii Programului vor putea obţine suportul financiar în două etape:
– În prima etapă, finanțarea nerambursabilă se va acorda în baza „Regulii 1+1”, adică fiecare leu investit din remitenţe va fi suplinit cu un leu din cadrul programului, iar valoarea maximă a grantului nu va depăşi 250 000 MDL;
– În a doua etapă, suportul financiar nerambursabil pentru afacerile în creștere se va acorda în baza „Regulii 1+2” și va fi destinat beneficiarilor care au implementat cu succes proiectul investițional din prima etapă (inclusiv absolvenții Programului PARE 1+1) și intenționează să-și extindă activitatea economică prin majorarea capacității de producere, diversificarea produselor, extinderea pe noi piețe de desfacere etc.
Finanțarea nerambursabilă în baza „Regulii 1+2” va fi acordată în valoare de până la 500 000 MDL pentru proiectele investiționale, care au drept scop extinderea activității companiei.
Îmbunătățirea Programului va contribui semnificativ la amplificarea impactului în economie, prin dezvoltarea afacerilor create de către migranți, sporirea investițiilor în economie, creșterea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova, dar și creșterea calității produselor și serviciilor oferite.
Termenul de implementare al Programului este de 36 de luni, cu posibilitatea de a fi prelungit pe baza mijloacelor financiare suplimentare disponibile.
Implementarea Programului necesită un buget estimativ de 30.000.000 MDL anual, bugetul total al Programului pentru perioada de implementare de trei ani constituind în medie 90.000.000 MDL, cu posibilitatea de a fi extins cu sprijinul donatorilor locali și externi.