[ X ]
Programul Alimentar Mondial al Națiunilor Unite își va continua activitatea în Republica Moldova pe o perioadă nedeterminată
25 Septembrie

 Republica Moldova va încheia un acord de bază cu Programul Alimentar Mondial al Națiunilor Unite (PAM ONU). Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat, la ședința de săptămâna trecută, avizul consultativ privind inițierea negocierilor în acest sens.

Documentul va stabili cadrul legal pentru ca PAM ONU să-și continue activitatea în țara noastră pe o perioadă nedeterminată, condiționată de finalizarea proiectelor de asistență, precum și să beneficieze de anumite privilegii și imunități.

De menționat că Programul Alimentar Mondial și-a început activitatea în Republica Moldova în anul 2022, în baza unei dispoziții a Comisiei pentru Situații Excepționale, precum și în baza unui Memorandum, care are caracter provizoriu. Respectiv, în cazul ridicării stării de urgență, PAM ONU și va desfășura activitatea în baza acordului care urmează să fie încheiat.

Din martie 2022 până în martie 2023, PAM ONU a oferit sprijin financiar pentru peste 200 000 de cetățeni moldoveni și peste 50 000 de refugiați ucraineni. Mai exact, au fost oferite peste 2,5 milioane de mese în centrele de plasament temporar pentru refugiați, iar familiile de moldoveni care au găzduit refugiați ucraineni au primit sprijin financiar. De asemenea, PAM a susținut, în perioada rece a anului 2022 – 2023, peste 56 000 de familii de moldoveni cu venituri reduse. Acest lucru s-a întâmplat sub coordonarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în colaborare cu patru agenții ONU – UNICEF, OIM, UNFPA, UNHCR.

Programul Alimentar Mondial al Națiunilor Unite este cea mai mare organizație cu rol umanitar pentru acordarea de ajutoare internaționale în alimente. PAM ONU activează, în prezent, în peste 120 de țări sau regiuni. În anul 2022, PAM ONU a ajuns la 160 de milioane de beneficiari la nivel mondial

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  2. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  3. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  4. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |
  5. Dmitri Torner: Pentru o dezvoltare economică autentică în Moldova, statul ar trebui să se retragă din procesele economice la care participă prin întreprinderile sale
    Business |
  1. Dmitri Torner: Pentru o dezvoltare economică autentică în Moldova, statul ar trebui să se retragă din procesele economice la care participă prin întreprinderile sale
    Business |
  2. Aprobat de Parlament: Confecționarea sau comercializarea ilegală a uniformelor de serviciu ale militarilor va fi sancționată
    Social |
  3. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  4. Rezidenții Zonelor Economice Libere vor beneficia în continuare de facilități la plata taxelor vamale
    Business |
  5. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |