[ X ]
[ X ]
[ X ]
Program de Salvare a Chișinăului. Zinaida Popa: „Ne sufocăm zilnic în ambuteiajele kilometrice, gropile și drumurile în stare proastă…”
15 Mai

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău lansează un program de Salvare a Chișinăului. Despre aceasta a anunțat Zinaida Popa, șefa fracțiunii, informează CURENTUL. 

În cadrul unei conferințe, ea a spus că, în următoarea perioadă se vor întâlni cu experți din toate domeniile, vor organiza mese rotunde și grupuri de lucru, pentru a identifica cele mai bune soluții la cele mai stringente probleme ale chișinăuienilor.

„Ne sufocăm zilnic în ambuteiajele kilometrice, gropile și drumurile în stare proastă ne distrug mașinile. Curțile blocurilor din Chișinău nu au fost reparate și nici locuri pentru parcări nu au fost amenajate. Numărul câinilor fără adăpost crește și pun în pericol siguranța copiilor noștri.

Principalele probleme din Chișinău au fost neglijate complet de către primarul Ion Ceban în ultimii ani.

Suntem la jumătatea anului și încă nu avem un buget municipal aprobat, deoarece primarul Ion Ceban nu dorește să rezolve problemele reale ale oamenilor. El nu dorește să lupte cu corupția și nu știe cum să gestioneze acest oraș corect și în interesul oamenilor. Ceban își face doar PR cu fotografii frumoase – asta este tot de ce este capabil.

Oamenii își doresc un oraș mai confortabil, un Chișinău cu adevărat European! Împreună putem elabora un program de salvare a Chișinăului și să acționăm pentru oameni!”, a menționat Zinaida Popa.

Inapoi la arhiva noutaților