În cadrul ședinței plenare de astăzi, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a prezentat două cereri recepționate de la Procurorul general interimar, prin care se solicită încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatei Fracțiunii parlamentare a Partidului politic ”ȘOR”, Marina Tauber, în vederea reținerii, arestării, percheziției și trimiterii în judecată penală, informează CURENTUL.
Conform procedurii, cererile și materialele prezentate de Procurorul general interimar au fost transmise Comisiei juridice, numiri și imunități, care urmează să se convoace în ședință și să prezinte în plen raportul pe marginea examinării cererilor.