Un locuitor al raionului Briceni a fost condamnat, prin cumul parţial al pedepselor, la 18 ani de închisoare pentru tâlhărie şi omor intenţionat, săvârşite asupra propriei vecine, transmite CURENTUL.
Crimele au fost comise la primele ore ale dimineţii de 5 noiembrie 2016, în satul Bezeda, raionul Briceni, când inculpatul a pătruns în casa vecinei, cerându-i toţi banii pe care fiica acesteia periodic îi trimitea de peste hotare. La refuzul femeii, inculpatul a bătut-o cu o deosebită cruzime, iar pentru a ascunde urmele infracţiunii, i-a incendiat locuinţa pe interior, provocându-i victimei leziuni şi arsuri grave, incompatibile cu viaţa.
Imediat după crimă, inculpatul, în vârstă de 25 de ani, a părăsit teritoriul ţării, fiind anunţat în căutare. Acesta a fost reţinut peste aproximativ un an, de către autorităţile Federaţiei Ruse şi extrădat, în primăvara anului trecut, pentru a fi tras la răspundere penală în Republica Moldova.
Procurorii, care au solicitat detenţiune pe viaţă pentru inculpat, anunţă că vor contesta sentinţa primei instanţe, pe care o consederă prea blândă pentru faptele comise.
Cristina Parfeni