[ X ]
Procurorii cer 3 ani de închisoare pentru complicele fostului primar implicat în accidentul fatal
6 Martie

Urmare a pronunțării sentinței în privința accidentului mortal de la Boldurești-Nisporeni în 2024, procurorii PCCOCS au contestat blândețea pedepsei față de complicele șoferului condamnat.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), acesta l-a favorizat pe fostul primar condamnat, ca să nu fie tras la răspundere pentru faptul că l-a lovit mortal pe șosea pe adolescentul de 14 ani. Mai exact, complicele l-a ajutat pe fostul primar (care fugise de la fața locului) să creeze impresia falsă că nu mașina dânsului ar fi fost implicată în accident. În acest sens, complicele i-a montat altei mașini de același model plăcuța de înmatriculare a celei reale cu care a fost lovit mortal adolescentul.

Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, acesta a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendarea parțială a executării ei, astfel încât doar 6 luni ar urma să fie executate în închisoare. În ziua pronunțării sentinței, inculpatul care fusese anunțat în căutare a fost reținut, astfel încât acum este în penitenciar. Totuși, procurorii PCCOCS consideră pedeapsa prea blândă, astfel încât au solicitat la Curtea de Apel Centru o pedeapsă pentru un termen mai lung, cu închisoare pentru întreaga durată de 3 ani – pedeapsa maximă prevăzută de Codul penal.

În ceea ce-l privește pe inculpatul principal, fostul primar al localității, acesta a fost condamnat la 7 ani închisoare – pedeapsa maximă prevăzută de Codul penal. Alte amănunte despre accidentul mortal le puteți consulta în comunicatul de presă inițial al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Inapoi la arhiva noutaților