[ X ]
Procuratura oferă detalii despre tentativa de omor asupra lui Vlad Plahotniuc
27 Aprilie

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a organizat astăzi o conferință de presă, în care a oferit noi detalii privind evoluția urmării penale în cauza tentativei de omor asupra liderului PDM, Vlad Plahotniuc, informează CURENTUL.

Șeful adjunct al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Vitalie Busuioc, a declarat că a avut loc audierea persoanelor reținute, iar unele dintre ele, cu participarea apărătorilor, au fost de acord să dea declarații și au cooperat, altele au refuzat.

„A fost confirmat atacul asupra lui Vlad Plahotniuc, precum și avem confirmare asupra locului desfășurării acestui atac. Reieșind din audierea unuia dintre organizatorii principali, acesta l-a indicat pe unul dintre comanditarii asasinatului și anume – Grigorii Karamalak, care, la moment, se află în Federația Rusă și comunicau prin intermediul unei persoane. Avem probată o legătură strânsă, dispunem de imagini video, audio și descifrări telefonice. Totodată, unul dintre executori a informat că timp de jumătate de an au fost presați apropiații lui Karamalak, executarea cât mai rapidă a țintei, în caz contrar – va avea de suferit fizic atât el, cât și familia. După asasinare, urmau să părăsească teritoriul RM”, a precizat procurorul.

Vitalie Busuioc a mai spus că motivul ar fi faptul că, în RM, Karamalak are mai multe cauze penale, care sunt în curs de desfășurare, la diferite organe de urmărire penală.

„Inițial, erau două planuri de asasinare, urma să fie ales planul concret, în funcție de situația din teritoriu. Prima – viza împușcarea de pe o clădire adiacentă clădirii unde se afla ținta, în biroul de serviciu, cu un armament special și anume cu o armă grea. Acest aruncător de grenade, viza două etaje întregi, conform declaraților, era posibilă distrugerea totală a acestor două etaje. Doi – împușcarea cu același aruncător de grenade în automobilul cu care se deplasa ținta, exact în momentul în care automobilul intra cu viteză redusă în garajul clădirii”, a punctat Busoioc.

Potrivit lui, referitor la suma de bani, care urma să fie transmisă făptuitorilor, reieșind din audieri, s-a stabilit că, nemijlocit, executorii nu cunoșteau care este suma precisă pentru fiecare persoană.

„Au primit un avans. Urmau să beneficieze și de un bonus în caz de reușită. Avem stabilite la această etapă mai multe persoane care urmau să primească sume impunătoare, din anturajul lui Karamalak. Din declarații preliminare, suma finală care urma a fi achitată de comanditari, depășește suma de un milion de dolari. Concomitent, suma care trebuia să o încaseze nemijlocit executorii depășește suma de 200 mii dolari”, a mai spus Busuioc.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților