[ X ]
Procuratura Generală: De Ziua Independenței, sărbătorim curajul, determinarea și spiritul neînfricat al poporului nostru
27 August

 De Ziua Independenței țării, sărbătorim curajul, determinarea și spiritul neînfricat al poporului nostru, menționează Procuratura Generală în mesajul de felicitare. 

„Republica Moldova și-a ales destinul de a fi o națiune liberă și suverană, un drum pe care l-a parcurs timp de 33 de ani împreună cu cetățenii săi, cu încredere și speranță.

Pe parcursul anilor de independență, Procuratura Republicii Moldova, alături de alte instituții ale statului, a depus eforturi considerabile pentru edificarea statului de drept și a supremației legii, aliniindu-se efortului comun depus de cetățeni întru afirmarea statalității Republicii Moldova.

Procuratura este mândră să contribuie, zi de zi, la protejarea valorilor care definesc această țară: libertatea, justiția și respectul pentru lege. Împreună, continuăm să construim un viitor sigur și prosper pentru toate generațiile”,se menționează în mesajul procurorilor.

 

Inapoi la arhiva noutaților