Procuratura Generală (PG) a prezentat Raportul intermediar Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică privind investigarea devalizării sistemului bancar, transmite CURENTUL.
În debutul audierii, Procurorul adjunct, Ruslan Popov, a solicitat ca prezentarea Raportului să fie făcută fără prezența mass-mediei, dar deputații au decis că prezentarea se va face publică.
Astfel, Ruslan Popov a prezentat Raportul, fără a indica numele bănuiților și celor vizați.
„Vorbim de circa 200 de cauze penale. Acestea instrumentează faptele de devalizare a sistemului începând din 2009 până în 2014 și au vizat 3 bănci – Banca de Economii, Unibank și Banca Socială. Unele s-au investigat separat, altele au fost deferite justiției. Schema e simplă: toți banii în acea perioadă au fost sustrași prin oferirea abuzivă de credite neperformante, majoritatea sustrași. Rulajul total a fost de 42 miliarde dintre care 13,5 miliarde au fost sustrase, această sumă fiind și prejudiciul cauzat. Guvernul va trebui să achite BNM 22,9 miliarde de lei luând în calcul și dobânda. Către BEM au fost rambursate peste 1 miliard de lei, către Banca Socială peste 97 milioane de lei și către Unibank peste 320 milioane de lei.
În total au fost rambursate 2 miliarde 398 milioane 498 mii lei. Datoria celor 3 bănci față de buget este de 11 miliarde 723 milioane 300 mii lei. Din iunie până în prezent Procuratura Anticorupție, împreună cu ARBI, a sechestrat bunuri în valoare de 1 miliard 224 milioane 531 mii lei.
Au fost atrași în calitate de învinuiți 41 de persoane fizice și 11 juridice. Se investighează anumite grupuri de persoane și interese economice: Gacichevici, Șor, Platon, Plahotniuc și Filat.
Din 2013 până în 2019 în judecată au fost expediate 28 cauze penale, 20 vizează persoane fizice și 8 juridice, 8 sunt cu sentință de condamnare. Pe rol se află cauzele penale ce vizează conducerea BEM-ului și Băncii Sociale”, a declarat Popov.
Deputatul Alexandru Slusari a menționat că Raportul nu se diferențiază mult de Raportul prezentat de Comisia de anchetă privind frauda bancară.
Procurorul adjunct a menționat că ar fi de dorit ca numele celor învinuiți și vizați să nu fie făcute publice până se desfășoară ancheta.
Cristina Parfeni