[ X ]
Problema Blocului ACUM la aceste alegeri locale în viziunea unui analist politic
25 Septembrie

Jurnalistul și analistul politic, Igor Volnițchi, punctează că Blocul ACUM are o problemă la desemnarea candidaților în primăriile din țară la alegerile locale, transmite CURENTUL.

Igor Volnițchi spune că procesul de pregătire a candidaților în teritoriu necesită o amplă pregătire.

„Un scrutin se pregătește nu în câteva luni, mai ales un scrutin ce acel actual, unde ai de identificat nu 101, 105 candidați pentru parlamentare, ci ai de identificat mii de persoane care să te reprezinte și în consiliile sătești, și în primării, și în consiliile raionale, municipale ș.a.m.d. Este un proces care trebuie pregătit”, menționează Igor Volnițchi.

Jurnalistul spune că rezultatul Blocului ACUM în țară ar putea fi o treime.

„Blocul ACUM are o problemă foarte mare și un calcul matematic ne arată acest lucru. Ei au identificat – din ceea ce am văzut eu la lansarea lor – 700 de candidați pentru primării, adică undeva 200 de primării ei din start le-au cedat, pentru că nu au reușit să identifice candidații potriviți. Dacă e să admitem că măcar fiecare al doilea reprezentant al ACUM câștigă bătălia pentru primăria la care a fost înaintat, oricum pe țară, în cel mai bun caz, rezultatul ACUM va fi o treime”, a mai spus Igor Volnițchi pentru Radio Europa Liberă.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților