[ X ]
Proaspătul președinte al CCM: Noua funcție îmi pune în sarcină obligații și responsabilități deosebite
24 Aprilie

Președinta Curții Constituționale a Republicii Moldova (CCM), Domnica Manole – aleasă ieri în funcție, susține că noua funcție îi pune în sarcina sa obligații și responsabilități deosebite și pe care se va strădui să le onoreze din toate puterile, informează CURENTUL.

„Discuția dintre cei doi demnitari de stat, care a pus la îndoială independența CCM și a judecătorilor săi, dar și a sensibilizat opinia publică, nu a putut să rămână fără reacție din partea judecătorilor CCM. Drept efect a acestei reacții, au fost adoptate acele două hotărâri ale CCM, prin care fostului Președinte i s-a acordat vot de neîncredere și a fost ales un nou președinte. Din această nouă funcție, vin să asigur societatea și autoritățile publice că – CCM își respectă atribuțiile de garantare a supremației Constituției și nu tolerează intervenții în activitatea sa. Cu această ocazie, fac apel către persoanele din conducerea statului, autorităților publice, partidelor politice să refuze la intențiile nobile de a telefona, recomanda soluții sau de a se informa din prima sursă. Aceste gest de convorbiri sunt de natură să știrbească autoritatea CCM și a judecătorilor”, a precizat Manole, în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit ei, CCM nu va admite nici o ingerință în activitatea sa din partea politicului sau a altor persoane.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților