Președintele grupului parlamentar „Pro Moldova”, Andrian Candu susține că, ieri, în Parlament a fost un spectacol de prost gust, informează CURENTUL.
„Dacă această guvernare a adus țara la limita prăpastiei, atunci Guvernul își bate joc de oameni. Ce s-a întâmplat în ultimele luni nu ne dă nici o speranță că performanța guvernamentală se va schimba. Noi, cei de la Pro Moldova, nu vom ceda, vom continua să monitorizăm foarte atent ce face Guvernul, pentru că avem de partea noastră cetățenii care își doresc cu totul altă guvernare. Noi vom continua lupta noastră, deoarece în acest an Moldova are nevoie de un nou Președinte și de un nou Guvern. Ieri, a fost încheiată sesiunea parlamentară. Ați văzut ce mult au lucrat cei de la guvernare. Probabil au obosit și se grăbesc să meargă în vacanță, deși Parlamentul a lucrat în această sesiune cel mai puțin timp din toate sesiunile existente”, a spus Candu, într-o conferință de presă.
Potrivit lui, vor veni și cu alte surprize. „Nu vă faceți griji, le găsim noi de lucru și îi vom chema mai repede la lucru decât cred. Vom venit cu propuneri pentru agenda cetățenilor, legate economie, social, educație. Aceste propuneri le vom face pentru o sesiune extraordinară. Vom căuta în continuare modalitate să scăpăm de acest Guvern, cât mai repede posibil. O moțiune picată ieri, nu înseamnă o bătălie sau un război pierdut. Lupta abia începe, ca în acest an, RM va avea un alt președinte și un alt Guvern. Noi nu cedăm, vom fi mobilizați în continuare, ne vom deplasa în țară să vorbim cu oamenii, să căutam soluții pentru ei, ca să revenim în plenul Parlamentului mai buni, mai organizați, eficienți și sunt sigur cu mari rezultate”, a conchis Candu.
Andriana Cheptine