[ X ]
„Pro Moldova” inițiază procedura de înaintare a unei moțiuni simple în domeniul sănătății
10 Iunie

Liderul Grupului „Pro Moldova”, Andrian Candu, în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, a anunțat despre înaintarea unei moțiuni simple în domeniul sănătății, informează CURENTUL.

„S-au comis foarte multe greșeli și abuzuri în toată perioada de așa-numita perioadă de gestionare a pandemiei. Noi suntem cei care nu putem avea certitudinea că rezultatul testului efectuat este veridic. Noi suntem cei indezirabili în Europa, pentru că numărul de cazuri este în creștere continuă, iar autoritățile nu au soluții”, a spus Candu.

În acest fel, liderul a declarat: „Noi, cei din grupul PRO MOLDOVA, inițiem procedura de înaintare a unei moțiuni simple pe subiectul de medicină și situația sanitară legată de epidemiologie. Astăzi, invităm toți deputații care sunt îngrijorați de starea sistemului sanitar din țară să subsemneze moțiunea, pentru că în baza acestei moțiuni să fie chemați în plenul Parlamentului toți cei responsabili și să de răspunsuri la întrebările noastre”.

Totodată, Candu a ținut să precizeze: „În aceste condiții, astăzi, noi vom pune la dispoziție colegilor din opoziția parlamentară moțiunea simplă pe care o elaborăm în speranța că în zilele următoare, când se vor organiza ședințele Parlamentului, aceasta să fie înregistrată oficial și să se pornească toate procedurile de dezbatere a acesteia”.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților