[ X ]
„Pro Moldova” a discutat cu producătorii agricoli și procesatori
2 Decembrie

Deputații grupului parlamentat „Pro Moldova”, Efrosinia Grețu, Oleg Sîrbu, Vladimir Cebotari și președintele Andrian Candu s-au întâlnit astăzi cu reprezentanți ai asociațiilor de producători agricoli și procesatori, transmite CURENTUL.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre intenția Guvernului de a majora TVA-ul în agricultură de la 8% la 12%, ce ar putea duce la împovărarea agricultorilor și creșterea prețurilor la produsele agro-alimentare.

De asemenea, au discutat despre fondul de subvenții 2021, care consideră ei e prea mic, ținând cont de subvențiile de sute de milioane încă neacoperite pentru acest an, dar și despre politicile dezavantajoase pentru sectorul zootehnic etc.

„Sectorul agricol este într-o situație dificilă, afectat de calamitățile naturale din acest an. Reprezentanții asociațiilor de producători agricoli acuză că modificările fiscale propuse în proiectul politicii bugetar-fiscale 2021 dau și mai mult peste cap agricultorii. Parlamentarii vor aborda problemele atât la Comisia economie, buget și finanțe, cât și în plenul legislativului pentru a fi găsite soluții raționale, de ajutorare și stimulare a agriculturii”, se spune într-un comunicat al „Pro Moldova”.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților