[ X ]
„Pro Moldova” a desfășurat primul Congres al formațiunii
21 Februarie

Delegații Congresului I ordinar „Pro Moldova” au cerut deputaților din Grupul parlamentar „Pro Moldova” să înceapă discuții cu toate partidele reprezentate în Parlament pentru a identifica și promova un candidat capabil să conducă un Guvern în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, să unească societatea și forțele politice pentru realizarea obiectivelor vitale imediate ale țării, transmite CURENTUL. 

„Am fost împuterniciți de către Congres să începem consultările cu toate partidele parlamentare pentru a institui un Guvern plenipotențiar”, a declarat liderul „Pro Moldova”, Andrian Candu, după Congres.

Președintele partidului a mai spus că am ajuns în plină criză să așteptăm Curtea Constituțională să ne spună cine are dreptate: Parlamentul sau Președintele, în condițiile în care sute de mii de oameni rămân fără venituri, iar în spitale nu mai sunt locuri.

În rezoluția finală adoptată de Congres se menționează că noul Guvern ar urma să înceapă neîntârziat campania de vaccinare și să asigure cu vaccin cel puțin 60% din populația țării până la sfârșitul anului curent. De asemenea, o condiție pentru susținerea Guvernului este implementarea imediată a unui pachet de măsuri anticriză în economie, asigurarea achitării la timp și în volum deplin a pensiilor și salariilor pentru bugetari, demararea unor măsuri imediate pentru asigurarea calității educației în condiții de pandemie și a unui pachet de măsuri sociale pentru reducerea efectelor crizei.

Totodată, potrivit documentului, „Pro Moldova” pledează pentru cooperare între ramurile puterii în favoarea cetățeanului și resetarea sistemului politic în cadrul unor alegeri parlamentare corecte, libere și la timpul potrivit. „Pro Moldova” va avea în continuare o poziție pragmatică care să ofere țării șansa pentru o nouă republică, se arată în rezoluție.

În cadrul Congresului I al Partidului Politic „Pro Moldova” a fost adoptat conceptul de dezvoltare al formațiunii și viziunea de țară, un program complex de dezvoltare pentru 8 domenii prioritare, care va fi supus, în continuare, unor consultări largi cu membrii și simpatizanții partidului, mediul de afaceri, mediul academic și comunitatea de experți, fiind baza programului electoral și de guvernare al formațiunii.

Cristina Pendea 

Inapoi la arhiva noutaților