Andrei Năstase, președintele Platformei DA și deputații formațiunii aflați într-o vizită oficială la București, au avut o întâlnire cu ministrul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte ce privesc prioritățile și provocările în domeniul agriculturii din România și Republica Moldova, au fost punctate avantajele apartenenței la Politica Agricolă Comună și măsurile de sprijin acordate agricultorilor din cele două țări.
Delegația Platformei DA a reiterat interesul sporit pentru expertiza și experiența României privind transformarea și modernizarea sectorului agroindustrial în perioada de preaderare la UE și evoluția acestuia în familia europeană, precum și pentru experiența românească ce ține de accesarea și valorificarea fondurilor europene pentru subvenționarea agricultorilor, protejarea pieței interne agroalimentare cu respectarea angajamentelor internaționale, promovarea alimentelor românești, susținerea specială pentru fermierii mici, introducerea cotei TVA reduse pentru întregul lanț valoric agroalimentar, dezvoltarea agriculturii ecologice etc.
Participanții la întâlnire au convenit asupra intensificării colaborării cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sub aspectul elaborării proiectelor comune benefice fermierilor din Moldova. Ministrul Adrian Oros a specificat în acest context:
„România va acorda sprijinul Republicii Moldova pentru obținerea de fonduri europene structurale și conturarea unor programe speciale pentru fermierii mici.”
De asemenea, în cadrul întrevederii s-a adus în discuție și o viitoare colaborare între Guvernele celor două țări, după alegerile parlamentare ce vor avea loc în luna iulie 2021, în Republica Moldova.
Cristina Gurez