Președintele Comisiei de control al finanțelor publice, Tatiana Cunețchi, și vicepreședintele comisiei, Artur Mija, au avut, astăzi, o întrevedere cu Peeter Latti, expert în cadrul Proiectului de consolidare a capacităților Curții de Conturi, implementat cu asistența Uniunii Europene, transmite CURENTUL.
Subiectul discuțiilor a fost conlucrarea dintre Parlamentul Republicii Moldova și instituția supremă de audit.
Tatiana Cunețchi a făcut o trecere în revistă a rezultatelor activității Comisiei de control al finanțelor publice de la începutul sesiunii curente. Președintele comisiei a subliniat că în mod prioritar au fost examinate rapoartele de audit ale Curții de Conturi privind situațiile financiare ale instituțiilor și programelor în contextul combaterii pandemiei de COVID-19.
Totodată, Tatiana Cunețchi a informat despre aprobarea graficului desfășurării ședințelor Comisiei de control al finanțelor publice privind audierea rapoartelor Curții de Conturi în perioada imediat următoare.
A fost evidențiat faptul că, în pofida diferențelor politice, membrii comisiei sunt unanimi privind necesitatea utilizării finanțelor publice în mod responsabil, competent și eficient.
Vicepreședintele comisiei, Artur Mija, s-a referit la importanța creșterii impactului rapoartelor de audit ale Curții de Conturi privind situațiile financiare din instituțiile publice.
Deputatul a subliniat rolul mass-media în responsabilizarea instituțiilor statului pentru utilizarea adecvată a finanțelor publice.
Peeter Latti a apreciat drept un succes foarte mare rezultatele pe care Comisia de control al finanțelor publice le-a atins din momentul creării sale și s-a arătat deschis pentru colaborarea strânsă în continuare.
Fiind creată în 2018, Comisia de control al finanțelor publice se ocupă de supraveghere şi control asupra executării bugetului de stat, dar şi a tuturor bugetelor, conturilor, bunurilor şi patrimoniului public gestionat de instituţiile statului, care folosesc bugete publice.