[ X ]
Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 4 612 locuințe
29 Iulie

Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 4 612 locuințe. Alte 21 de cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele garanție în acest sens. Aceasta se menționează într-un comunicat al Ministerului Finanțelor, informează CURENTUL.

Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,298 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,149 miliarde lei.

Din 4612 beneficiari, 3211 sunt familii, iar 1401 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,2 ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 659 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1757 – în cadrul programului Prima Casă 3, iar 370 – în cadrul programului Prima Casă 4.

Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă” constituie 18,868 milioane lei. Astfel, în cadrul programului Prima Casă 2 au fost acordate compensații din bugetul de stat în valoare totală de 5,786 milioane lei, în cadrul programului Prima Casă 3 – 11,691 milioane lei, iar în cadrul programului Prima Casă 4 – 1,391 milioane lei.

Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60 metri pătrați. Valoarea medie a locuințelor procurate este de 595,51 mii lei.

Din numărul total de locuințe procurate, 4313 sunt amplasate în zonele urbane, iar 299 – în zonele rurale. 4252 locuințe procurate sunt apartamente, iar 360 – case de locuit individuale.

De menționat că, beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților