[ X ]
[ X ]
[ X ]
Primul sportiv moldovean care va alerga un maraton la o temperatură minimă record, de – 50 ° C
11 Ianuarie

Sportivul moldovean extrem Dmitri Voloșin, președintele organizației sportive Sporter, a plecat pe 8 ianuarie în satul Oymyakon (regiunea Yakutia, Rusia), cu scopul de a alerga o distanță de 42 km la o temperatură de – 50 ° C. Dmitri va fi primul sportiv moldovean care va alerga un maraton la o temperatură minimă record, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, în această cursă, Dmitri contează exclusiv pe forțele proprii și nu se bazează pe asigurarea lucrătorilor medicali și a salvatorilor. Singurul sprijin al atletului la fața locului sunt cei doi prieteni ai săi, care au mers cu el la Polul Frigului ca să-l susțină.

După cum afirmă Voloșin, „cursa trebuie să aibă loc la cea mai mică temperatură pe care o vom putea aștepta”. Pentru a se pregăti pentru cursa principală și a verifica fiabilitatea echipamentului, Dmitri a efectuat deja o serie de antrenamente la o temperatură de – 48 ° C.

Această cursă este organizată în cadrul proiectului de caritate „Unfrozen”, al cărui obiectiv principal este atragerea atenției asupra problemei paraliziei cerebrale infantile și ajutarea fetiței de 4 anișori, Eva Pismeniuc, care suferă de această boală.

„M-am pregătit mai mult de un an pentru această cursă. Anul trecut am alergat un maraton la Polul Nord, iar anul acesta am decis să merg în cel mai rece loc de pe tot globul pământesc pentru ca s-o ajut pe Eva Pismeniuc, care suferă de paralizie cerebrală”, a declarat Dmitri Voloșin.

Proiectul Unfrozen a găsit sprijin și compasiune în inimile oamenilor și, în ciuda faptului că banii pentru reabilitarea Evei au fost deja colectați, proiectul va continua să adune fonduri pentru reabilitarea altor copii, care la fel suferă de paralizie cerebrală. Colectarea fondurilor pentru reabilitarea Evei Pismeniuc a fost, de asemenea, organizată în cadrul cursei caritabile tradiționale „Maratonul de Crăciun”, care ajută în fiecare an pe copiii bolnavi și speciali.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților