[ X ]
[ X ]
[ X ]
Primul laborator de testare a biocombustibililor solizi a fost acreditat
23 Noiembrie

Laboratorul de biocombustibili solizi din cadrul Universităţii Agrare este în prezent singurul laborator din R. Moldova acreditat să testeze parametrii fizici şi chimici ai biocombustibililor, transmite CURENTUL.

Laboratorul a beneficiat de echipament modern în valoare de circa o sută de mii de euro din fondurile europene ale Proiectului Energie şi Biomasă. Datorită noului echipament, producătorii vor putea să demonstreze calitatea biocombustibilului plasat pe piață, iar consumatorii – să fie siguri de produsul achiziţionat.

Certificarea calităţii biocombustibililor va fi obligatorie începând cu 25 martie 2017, potrivit Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.

Fiecare lot de biocombustibil plasat pe piaţă trebuie să conţină informaţii privind ţara de origine, data fabricării, termenul de valabilitate, dimensiunea, puterea calorifică, conținutul de cenușă, umiditate, aditivii și conținutul de azot, clor și sulf, proprietățile fizice și mecanice cum sunt durabilitatea mecanică, densitatea în vrac, parametrii geometrici conținutul de fracții fine.

Toți acești parametri, indicaţi pe etichetă, trebuie să fie confirmaţi de către vânzător/producător prin raportul de încercări emis de un laborator de încercări acreditat în Republica Moldova. Autoritatea de supraveghere a calităţii biocombustibililor plasaţi pe piaţă şi a respectării  Regulamentului cu privire la biocombustibilul solid este Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor.

În anul 2015, 13% din energia consumată în Republica Moldova provenea din surse regenerabile, iar 92% din energia regenerabilă – din biocombustibil solid. Către anul 2020, Republica Moldova și-a propus ca 17% din consumul total de energie să fie din surse regenerabile.

Proiectul Energie şi Biomasă 2 este un proiect de trei ani realizat în 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților