În decurs de 5 ani a absolvit două facultăți și un master, iar primul său job a fost ca agent de vânzări la o companie care vindea automate de cafea. Este vorba despre Octavian Apostol, actualul director al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) din Republica Moldova. Despre aceasta el a vorbit în cadrul proiectului CURENTUL – „Carieră de succes”.
„Am plecat în România în 2001, pe când aveam doar 15 ani. Acolo mi-am continuat studiile la Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu”, timp de patru ani. Pe când eram în ultimul an de colegiu, un foarte bun profesor m-a întrebat: „Octaviane, tu ce domeniu vei alege după ce vei absolvi?”. Eu i-am răspuns că deocamdată nu luasem o decizie, deși eram tentat de tot ceea ce ține de Relații Internaționale, îmi părea că sună atât de grandios. La care domnul profesor mi-a dat un sfat, și anume, sa fac contabilitate. „Fiecare companie are nevoie de un contabil, iar dacă vei gestiona vreo afacere, atunci, știind contabilitate îți va fi mai ușor să cunoști toate dedesubturile”, îmi argumentase la acel moment domnul profesor. Zis și făcut. Am urmat Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune, la Universitatea „Transilvania” din Brașov. Prin anul doi, îmi părea că am prea mult timp liber și am decis să mai fac o facultate și anume cea de drept. Astfel, în 5 ani am absolvit 2 facultăți și un master. Primul meu job oficial datează din anii de studenție. Am fost angajat în calitate de agent vânzări la o companie care vindea automate de cafea”, povestește el.
Totodată, pe când era student, Octavian Apostol se implica în diferite activități de voluntariat.
„Am contribuind la crearea Organizației Studenților Basarabeni și Bucovineni din Brașov (OSBB Brașov). Noi am reușit să schimbăm percepția negativă vizavi de imaginea basarabenilor. Astfel, am organizat pentru prima dată în Brașov „Zilele Basarabiei”, Hora Unirii în Piața Sfatului, cursuri, training-uri pentru studenții basarabeni etc. De asemenea, am fost un membru activ în cadrul fundațiilor și organizațiilor pentru studenți și tineri existente la acel moment. Voluntariatul, deși este o muncă neremunerată, mi-a oferit ceva mult mai important – experiență și posibilitatea de a-mi dezvolta abilități de lider, o gândire flexibilă și o atitudine pro-activă. Tot din activitatea de voluntariat am învățat multe despre marketing și comunicare”.
Chiar dacă a acumulat multe cunoștințe în București, directorul AGEPI a decis să revină în Chișinău și să le implementeze în Republica Moldova.
„Totuși, a venit momentul când am revenit la Chișinău. Asta se întâmpla prin 2010. Consider că putem obține performanță oriunde ne-am afla, dar, în mod special, trebuie să tindem să revenim acasă. Personal, atunci când văd că ceva nu merge bine mă implic fără ezitare, deoarece, dacă muncești, rezultatele nu vor întârzia să apară. Astfel, din 2010, aproape un an, am fost angajat în calitate de consultant la o companie de consultanță și management. Ulterior, între anii 2011 și 2015, am fost director de marketing la o companie specializată în domeniul construcției acoperișurilor. În 2011-2012 am activat și în calitate de consilier al senatorului Viorel Badea, în Senatul României. Din septembrie 2015, ocup funcția de Director general al Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală din Republica Moldova. Pe parcursul perioadei de când sunt la AGEPI, încerc să implementez o paradigmă instituțională din mediul privat. Consider că trebuie să modificăm percepția de instituție birocratizată. Vreau ca AGEPI să fie percepută ca o instituție unde se prestează servicii de calitate, să devenim cât mai accesibili, ca oamenii să poată afla cum pot să-și obțină drepturile și cum pot fi ele protejate”.
Munca reprezintă cheia succesului în opinia lui Octavian Apostol.
„Nu este om care să fi cunoscut succesul fără să muncească foarte mult. Munca de fapt este și cheia succesului. Mie îmi place să muncesc, să mă implic și să fac performanță, indiferent de ce poziție ocup și indiferent de împrejurimi. Dorința de a mă autodepăși, mă motivează în fiecare zi”.
Pentru anul 2017 unul din planurile directorului AGEPI, împreună cu echipa agenției, este să construiască o poveste de succes care să fie un exemplu pentru celelalte oficii de proprietate intelectuală din lume.
„Vreau să transformăm AGEPI într-un ambasador al Republicii Moldova în străinătate. Îmi doresc ca, împreună cu echipa Agenției, să construim o poveste de succes care să fie un exemplu pentru celelalte oficii de proprietate intelectuală din lume. O altă prioritate stabilită pentru 2017 este promovarea sistemului de indicații geografice pe plan național și internațional. De asemenea, vreau să creștem nivelul de cultură în domeniul proprietății intelectuale în societate, precum și să stimulăm spiritul inovativ și creativ al tinerilor și nu numai. Pentru a realiza aceste obiective, anul curent, avem deja preconizate mai multe evenimente cum ar fi Campania națională „Stop pirateria și contrafacerea”, destinată elevilor, „Ziua mondială a Proprietății Intelectuale” care este sărbătorită pe 26 aprilie și pe care anul acesta o vom marca la Shopping MallDova, Expoziția Internațională Specializată „INFOINVENT”, Forul industriilor creative etc. Cu ajutorul, implicarea și dăruirea fiecărui membru al echipei AGEPI, sunt sigur că vom realiza toate obiectivele stabilite”.
Anastasia Borta