Medicii pediatri și obstetricieni din stânga Nistrului își vor perfecționa abilitățile profesionale prin exerciții de simulări pe manechine medicale. În incinta Centrului Mamei și Copilului din Tiraspol, datorită sprijinului financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), a fost deschis primul Centru de Instruiri Medicale, transmite CURENTUL.
Proiectul a fost implementat de Programul „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanțat de UE și realizat de PNUD.
Simularea medicală este imitația unei situații reale pentru doctori. La centru, pe manechini, medicii își vor perfecționa tehnicile de monitorizarea copilului în timpul travaliului, de naștere asistată, resuscitare a nou-născuților, stabilizare a stării acestora pentru transportarea sigură, și alte situații. Instruirile vizează, de asemenea, coerența acțiunilor echipei de medici și crearea unui algoritm de acordare a ajutorului medical. O atenție deosebită se acordă și tehnicilor de pregătire psiho-emoțională a femeilor înainte de naștere.
Potrivit datelor, în 2017, în stânga Nistrului s-au născut 4 572 copii.
Centrul a fost creat în echipă de către medicii de pe ambele maluri ale Nistrului. Responsabil de formarea specialiștilor din Tiraspol este Victor Petrov, șeful laboratorului științific de obstetrică din cadrul Institutului Mamei și Copilului din Chișinău. Și studenții de la medicină vor putea beneficia de instruirile de aici.
Cu sprijinul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, al Organizației Națiunilor Unite și al Uniunii Europene, în stânga Nistrului a fost efectuată regionalizarea asistenței perinatale. Din anul 2013, lucrătorii medicali au fost instruiți, iar maternitățile din Tiraspol, Bender, Rîbnița, Slobozia și Grigoriopol au fost renovate și dotate cu echipament. Elveția este în prezent unul dintre cei mai mari donatori din sectorul sănătății din Moldova.
Cristina Parfeni