Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) anunță că, astăzi, în cadrul ședinței Comisiei Medicamentului pe lângă AMDM (printre membrii căreia se regăsesc profesori universitari din cadrul Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”), au fost aprobate în regim prioritar primele studii clinice pe SARS CoV-2 (COVID-19), care prevăd administrarea produsului de investigație clinică la pacienții în stare de gravitate moderat-severă, informează CURENTUL.
„Primul studiu clinic este demarat de către reprezentanța europeană a unei companii farmaceutice cu renume mondial din S.U.A., specializată în dezvoltarea moleculelor noi, care propun cercetarea clinică a unui medicament inovativ pentru tratamentul leziunii pulmonare acute asociate cu COVID-19. Studiul se va desfășura în cadrul Spitalului Clinic Republican “Timofei Moșneaga” sub conducerea investigatorului principal, profesor universitar, șef al Clinicii ATI, Dr. Victor Cojocaru”, se spune într-un comunicat de presă.
Potrivit lor, cel de-al doilea studiu, la fel, se va desfășura în cadrul Spitalului Clinic Republican “Timofei Moșneaga” și este inițiat de o companie americană de biotehnologie, având ca produs de investigație un medicament de generație nouă, care a demonstrat o activitate antivirală promițătoare împotriva mai multor coronavirusuri umane.
„Pentru noi este un privilegiu și totodată o oportunitate că aceste companii farmaceutice mari de cercetare, dezvoltare și producere de medicamente din SUA, UE și Canada au ales Republica Moldova, alături de alte țări importante, pentru a desfășura aceste studii clinice, care își propun dezvoltarea de medicamente eficiente pentru tratamentul infecției cu COVID-19, de care vor beneficia inclusiv cetățenii noștri”, a declarat Eremei Priseajniuc, director general AMDM.
Studii analogice sunt desfășurate în mai multe țări ale lumii, precum SUA, Belgia, Finlanda, Suedia, Marea Britanie și România. Ambele studii clinice sunt efectuate la inițiativa companiei de cercetare clinică ARENSIA Exploratory Medicine Moldova.
Andriana Cheptine