[ X ]
Primele rezultate de la CEC. Vezi cine stă în fruntea clasamentului!
30 Octombrie

Comisia Electorală Centrală (CEC) a făcut totalurile zilei şi a prezentat primele rezultate ale scrutinului prezidențial, informează CURENTUL.

Preşedintele CEC, Alina Russu a declarat că, la ora 21.00 s-au închis toate secţiile de votare de pe teritoriul RM.

„În afara ţării, mai rămîn deschise 17 secţii de votare. Avem informaţie din Marea Britanie, nemijlocit din Londra, unde la moment încă are loc procesul de vot. Urmează să aflăm dacă Biroul Electoral va face uz de prevederile Codului Electoral de a prelungi activitatea Biroului cu încă 2 ore. La aceste alegeri au participat 1 433 mii de persoane cu drept de vot, ceea ce constituie 48,97% din numărul de alegători înscrişi în listele electorale, drept urmare, CEC declară acest scrutin valabil”, a precizat ea.

Totodată, Alina Russu a menţionat că, pînă la această oră au fost procesate 30,66 % din procesele verbale.

„La moment, tabloul arată astfel: Igor Dodon – 55,47%, Maia Sandu – 30,29%, Dumitru Ciubaşenco – 5,63%, Iurie Leancă – 3,68%, Mihai Ghimpu – 2,44%, Valeriu Ghileţchi – 1,13%, Maia Laguta – 0,84%, Silvia Radu – 0,38% şi Ana Guţu – 0,18%”, a conchis Russu.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților