Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, Prim-ministrul Ion Chicu, reprezentanți ai corpului diplomatic, au depus, astăzi, flori la „Focul Veşnic” de la Complexul Memorial „Eternitate” cu prilejul celei de-a 76-a aniversare a eliberării Moldovei de fasciști, informează CURENTUL.
„Pe 24 august 1944, trupele sovietice au obținut victorie în Operaţiunea Iaşi-Chişinău şi au eliberat definitiv, după trei ani de ocupație fascistă, teritoriul RSS Moldoveneşti. În această zi, sute de mii de soldați și ofițeri ne-au redat libertatea Patriei. Operaţiunea Iaşi-Chişinău este cunoscută ca una dintre cele mai mari şi mai crâncene operaţiuni militare din anii celui de-al Doilea Război Mondial. Este de datoria noastră sfântă ca în fiecare an să evocăm împreună una dintre cele mai glorioase pagini ale istoriei noastre și să exprimăm nesfârșită recunoștință eliberatorilor, veteranilor și ostașilor care au căzut în această operațiune. Vom păstra mereu vie amintirea sacrificiului eroilor noștri care au plătit cu propria viaţă pentru eliberarea țării noastre. Veşnică memorie eroilor!”, a scris Dodon, pe o rețea de socializare.
În mesajul său, Speakerul Zinaid Greceanîi a menționat că, „în aceste zile, 76 ani în urmă, se dădeau lupte grele de eliberare a Moldovei de sub ocupația fascistă, în cadrul Operațiunii de ofensivă Iași-Chișinău a Fronturilor II și III Ucrainene ale Armatei Roșii”. „Fiind considerată de istoricii militari una dintre cele mai strălucite operațiuni ale Armatei Sovietice din timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Operațiunea Iași-Chișinău a semnificat nu doar eliberarea meleagurilor noastre de hitleriști, dar și o lovitură decisivă asupra Wehrmachtului pe direcția balcanică, precedând eliberarea întregului continent european și Marea Victorie din 1945. Anual, pe 24 august numeroși cetățeni vin la Complexul Memorial ”Capul de Pod Șerpeni”, la Complexul Memorial ”Eternitate” sau la alte monumente înălțate în localitățile din Moldova în cinstea eroilor căzuți în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Starea de urgență în sănătatea publică nu ne permite să organizăm, în anul curent, evenimente publice de amploare cu prilejul acestui eveniment important, dar eu sunt sigură că aniversarea eliberării Moldovei de cotropitorii fasciști va fi marcată cu cinste în familiile Dumneavoastră, dragi concetățeni. Actuala conducere a țării tratează ca o prioritate susținerea veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Cu atât mai consistente sunt eforturile noastre pentru protecția socială a veteranilor, în condițiile în care rămân tot mai puțini în viață. Ne grăbim să le aducem, iarăși și iarăși, plecăciuni și mulțumiri profunde. Datoria noastră sfântă este să păstrăm și să transmitem generațiilor viitoare memoria faptei eroice a eliberatorilor și să nu admitem orice încercare de a rescrie istoria, de a pune la îndoială însemnătatea autentică a Marei Victorii pentru istoria țării noastre și pentru istoria mondială. Nimeni nu este uitat, nimic nu se uită!”, a punctat Greceanîi.
Andriana Cheptine