„Vreau să vin cu un îndemn pentru locuitorii țării și pentru orheieni să vină aici în Grădina publică Orhei să viziteze toate minunățiile pe care le-am pregătit. Este ceva inedit și interesant pentru Republica Moldova. Acest proiect a fost realizat într-un timp record, la inițiativa primarului de onoare al municipiului Orhei, domnul Ilan Șor. Lucrările au fost executate timp de patru luni. S-a lucrat și noaptea astfel încât să reușim în timp să aducem confort orheienilor”, a declarat primarul municipiului Orhei.
Tatiana Cociu a subliniat că în procesul de proiectare s-a ținut cont de necesitățile tuturor categoriilor sociale, astfel încât fiecare persoană să poată utiliza facilitățile și dispozitivele din parc.
„Există și rampe, și balustrade, aici pot veni și persoane cu dizabilități, mămici cu cărucioare. Pentru toți există acces liber. Lucrările care au fost executate aici sunt o premieră pentru Republica Moldova. Cu siguranță nu vom mai găsi în țară astfel de minunății și instalații care au fost realizate în acest parc”, a mai spus edilul.
Cea mai impresionantă zonă a parcului este reprezentată de patru instalații arhitecturale moderne, cu o înălțime de 15 metri, decorate cu lumini LED. O altă inovație este fântâna arteziană de 70 de metri pătrați cu 12 arcade iluminate, unde vizitatorii se pot răcori în zilele de vară. În tot parcul au fost instalate 70 de bănci, unde oamenii se pot relaxa în liniște. Parcul a fost complet renovat cu trotuare, poteci și alei noi.
A fost amenajată și o scenă care va găzdui numeroase festivaluri, spectacole și concerte.
Promisiunea de a reconstrui Grădina publică Orhei a fost făcută de Ilan Șor în timpul campaniei pentru alegerile locale din toamna anului trecut. Într-un interval de timp de doar 4 luni s-a realizat un volum mare de lucrări. Astfel, deja pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților, a avut loc inaugurarea. Ceremonia de deschidere a fost marcată de un grandios spectacol cu artiști de renume internațional, care au încântat publicul cu piesele lor celebre.