Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu primarul orașului Grenoble, Franța, Eric Piolle, în cadrul celei de-a doua Sesiuni a Orașelor în tranziție: „48 de ore de gestionare durabilă a resurselor: A produce și a consuma altfel”. Cei doi edili au discutat despre colaborarea dintre municipalități în vederea inițierii unor proiecte comune.
Un subiect actual abordat a fost implicarea Primăriei Chișinău în gestionarea crizei refugiaților, inclusiv prin susținerea și acordarea serviciilor sociale/medicale/angajare acordate cetățenilor ucraineni.
De asemenea, Ion Ceban a făcut o retrospectivă a proiectelor aflate în plină desfășurare la Chișinău, în special a celor care se axează pe inovare și ecologie. Iar un exemplu în acest sens este „Școala orașului verde”, care poate fi continuat prin organizarea concursurilor, activităților, dotarea școlilor cu containere pentru separarea deșeurilor, proiecte de Eficiența Energetică de lungă durată, crearea și modernizarea centrelor extrașcolare pentru dezvoltarea competențelor verzi, instalarea sistemelor fotovoltaice etc.
Edilul capitalei l-a informat pe Eric Piolle despre funcționarea la Chișinău a 2 instituții cu clase bilingve francofone, în care se învață disciplinele reale în limba franceză. Aici ar putea fi realizate proiecte comune cu elevii din aceste instituții, și nu numai. Iar o altă inițiativă ar fi dotarea bibliotecilor cu cărți în limba franceză, precum și dezvoltarea/aprofundarea competențelor lingvistice (limba franceză) a profesorilor care predau în clasele bilingve.