„Calitate, partea financiară și neconformitățile – aceste aspecte vor fi luate în calcul, atunci când vom face analiza proiectelor de infrastructură, ce sunt în desfășurare pe teritoriul Chișinăului, dar și în suburbii”. Declarația a fost făcută đe primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, informează CURENTUL.
El spune că și-au propus expertiză pe fiecare obiectiv realizat.
„Vor fi verificate toate proiectele de – renovare/reparație a străzilor, trotuarelor, parcurilor și scuarurilor la fața locului cu experți independenți. Acolo unde vom depista încălcări și devieri de la norme, antreprenorii sau regiile responsabile de lucrări, vor fi întorși să refacă lucrările din banii proprii. Și așa vom continua. Nu uităm că omul sfințește locul. Cei care nu-și fac treaba îi voi demite, declar cu toată responsabilitatea, timp de un an am tot dat bonusuri, acum le voi lua înapoi de la cei care nu fac față”, a subliniat Ceban.
Cristina Gurez