Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban a anunțat că, marea curățenie continuă prin acţiunea de plantare a arborilor în municipiul Chişinău, informează CURENTUL.
„100 de mii de copaci vor fi plantați în municipiul Chișinău în cadrul proiectului globale „Înverzirea orașelor”, iniţiată de către Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE), la inițiativa secretarului, Olga Algayerova. Astfel, oraşul Chișinău se alătură acestei campanii, în cadrul căreia intenţionăm să plantăm mii de arbori pe tot teritoriul municipiului. Acțiunea primăriei va avea loc în colaborare cu Agenţia „Moldsilva”. Așa dar, sâmbătă începând cu ora 7:30, dăm startul acestei frumoase iniţiative, în pădurea-parc „Calea Orheiului”, din sectorul Râșcani, unde ne propunem să plantăm copaci pe un teren de cca. 6 ha. Vom planta circa 60 de specii de arbori (tei, frasin, castan, plop, salcie şi pomi nuciferi) cu înălțimea de la un metru jumătate și mai înalți. Aceştia ne vor fi puși la dispoziție de către Agenţia de Stat „Moldsilva”. Alţi 5000 de copaci ne vor fi puşi la dispoziţie de către Ambasada Turciei la Chişinău”, a scris Ceban, pe o rețea de socializare.
El a spus că își dorește un oraș verde, cu noi specii de copaci, care nu vor prezenta pericol pentru siguranţa cetăţenilor, dar şi rădăcinile cărora nu vor deteriora peste ani trotuarul sau carosabilul.
Cristina Pendea