[ X ]
Primăria Chișinău anunță suspendări de trafic pe două străzi importante
22 Iulie

Începând cu 22 iulie 2025, traficul rutier va fi restricționat temporar pe două artere din municipiul Chișinău, ca urmare a lucrărilor de infrastructură planificate de autoritățile municipale.

Pe strada Nicolae Costin, între străzile Ion Pelivan și Liviu Deleanu, circulația va fi suspendată parțial, pe benzi, până la data de 1 septembrie 2025. Măsura este necesară pentru efectuarea lucrărilor de restabilire a învelișului asfaltic.

Totodată, între 22 iulie și 10 septembrie 2025, circulația rutieră va fi sistată complet pe strada Valea Dicescu, pe segmentul cuprins între străzile Mitropolit Gurie Grosu și Gheorghe Tudor, inclusiv în intersecția cu strada Lăpușna. Aceste lucrări vizează reparația traseului termic de pe strada Valea Dicescu.

Pe durata intervențiilor, Î.M. Regia „Exdrupo” va asigura semnalizarea rutieră corespunzătoare, în baza schemei coordonate cu Direcția de Poliție a municipiului Chișinău.

Serviciile municipale roagă locuitorii capitalei să manifeste înțelegere față de eventualele incomodități.

Inapoi la arhiva noutaților