Primăria municipiului Chişinău îndeamnă cetățenii orașului și oaspeții capitalei să respecte legea și să se abțină de la vandalizarea zidurilor clădirilor publice, „pentru a avea/a menține un oraș frumos”, transmite CURENTUL.
Totodată, atenționăm că cei care continuă să urâțească spațiul public al capitalei, prin înscrierea sau aplicarea pe ziduri, pe fațadele imobilelor proprietate publică sau privată, pe monumente istorice și de arhitectură sau pe orice alt tip de construcții a inscripțiilor neautorizate, prin utilizarea de vopsele, sprayuri și alte asemenea materiale care murdăresc sau produc deteriorarea ori distrugerea bunurilor în cauză, sunt prevăzute sancțiuni, conform prevederilor Codului Penal al Republicii Moldova.
În caz de neconformare cu solicitarea administrației publice locale vizavi de abținerea de la vandalizarea zidurilor clădirilor publice, cetățenii riscă să fie sancționați cu amendă de la 27 500 până la 42 500 lei, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 200 de ore sau cu închisoare de până la 1 an.
Cristina Parfeni