Primăria municipiului Chișinău îndeamnă agenții economici de profil să participe la concursul privind achiziționarea lucrărilor de reparație a străzilor secundare, a trotuarelor și a curților de blocuri din Capitală, inițiat de către Î.M. Regia „Exdrupo”, transmite CURENTUL.
Lucrările de reparație a străzilor și a curților de blocuri se înscriu în Programul municipal privind intervenția la lichidarea situațiilor de avariere și reparația căilor de comunicație pentru anul 2019.
Anunțul de intenție privind achiziția lucrărilor de reparație a drumurilor și căilor de acces în curțile de blocuri este publicat pe platforma electronică „achiziții.md”. Suma totală prevăzută pentru volumul de lucrări enunțate este de 25,1 mil. lei, iar mijloace financiare în acest scop au fost planificate în bugetul municipal pe anul 2019.
Ofertele pentru concurs pot fi depuse până la data de 17 aprilie 2019, ora 13:00, și respectiv 19 aprilie 2019, ora 12:00, prin sistemul de achiziții electronice „achiziții.md”.
Cristina Parfeni