Mai mulți consilieri, primari și președinți de raioane din toată țara s-au pronunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, împotriva lichidării primăriilor și optimizării raioanelor, dar și și-au anunțat intenția de a-l susține pe socialistul Igor Dodon la funcția de Președinte al Republicii Moldova, informează CURENTUL.
Primarul com. Prepeliţa, r-nul Sîngerei, Mihail Pleșca, a declarat că îl îngrijorează faptul că, după alegeri, se va face optimizarea primăriilor și a școlilor.
„Odată cu această reformă, ne e frică de faptul că o să pierdem locuitorii și așa sunt puțini. Cu această optimizare ne e frică de faptul că o să plece și mai mulți. Optimizarea nu e cea bună soluție de a păstra țara. Cred că, cine va veni la conducere va face tot posibilul ca să creăm condiții mai bune pentru cetățeni, ca să-i convingem că se poate de trăit bine și în RM. Sper că, cetățenii vor face o alegere corectă”, a precizat Pleșca.
Totodată, președintele raionului Ocnița, Vasile Romaniuc, a menționat că este categoric împotriva acestor reforme. „Noi suntem împotrivă și vom lupta pentru ceea ce avem. Trebuie să muncim doar în interesul cetățenilor. Cetățenilor le este greu cînd nu sunt școli, primărie, grădiniță, iar în final satele mor. Sunt pentru un patriot la funcția de Președinte al RM. Sper că, cetățenii o să analizeze și o să facă alegerea corectă dintre cei doi candidați”, a punctat Romaniuc.
La rîndul său, Președintele r-nului Basarabeasca, Petru Pușcari, a afirmat că, cetățenii vor face tot posibilul ca să păstreze raioanele și toate instituțiile. „Noi, toți, urmărim ce se întîmplă în RM, pe 13 noiembrie sunt alegerile. Aceste alegeri sunt foarte importante. Dintre doi candidați, doar Igor Dodon este cel care spune clar că nu va permite lichidarea raioanelor. Noi vă îndemnăm pe 13 noiembrie să faceții alegerea corectă, să votați pentru patriotul țării. Să votăm pentru Igor Dodon”, a conchis Pușcari.
Andriana Cheptine