Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dumitru Alaiba a prezentat prima versiune a Legii privind comasarea ANRE și Consiliul Concurenței în Autoritatea de Reglementare și Concurență, transmite CURENTUL.
Deputatul spune că obiectivul Legii este crearea unei instituții puternice, independente, eficiente și funcționale care să livreze rezultate.
„Or, lipsa rezultatelor de la ANRE și CC este un motiv important din care am pornit această comasare. O să avem mai puțini șefi și mai puțină pasare a responsabilității dintr-o parte în alta. O să evităm suprapuneri sau lipsa unor delimitări clare a responsabilităților, așa cum este deseori cazul. Este o șansă să creăm o instituție bună și să asigurăm regulă în economie”, spune deputatul.
Legea conține câteva schimbări:
Se consolidează independența operațională, funcțională, financiară a autorității, se delimitează clar responsabilitățile reglementării sectoriale și supravegherea concurenței, dar și se sporește cooperarea în cazuri de necesitate, când o cooperare este necesară.
Mai puțini șefi și un mecanism de luare a deciziilor mai simplu. Se elimină organul colegial al Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (5 membri ai consiliului de administrație) și al Consiliului Concurenței ( 5 membri – Plenul Consiliului Concurenței).
Conducerea Autorității este formată dintr-un singur director general. Deciziile în domeniilor reglementării energetice sunt luate de Comitetul de Reglementare în Energie (3 membri: 2 directori și directorul general). La fel, deciziile în domeniile concurențiale și a ajutorului de stat sunt luate de Comitetul de Concurență (3 membri: 2 directori și directorul general. Au fost 10 decidenți. Rămân 5 – asta e propunerea noastră acum.
Se consolidează independența financiară a Organului de Reglementare, DAR și cazurile excepționale în care Parlamentul este în drept să solicite, fără a submina independența instituțională, rapoartele financiare spre evaluarea utilizării mijloacelor financiare. Această prevedere este introdusă drept un mecanism de identificare, în limitele legii, a potențialelor abuzuri în utilizarea mijloacelor financiare.
Autoresponsabilizare. Fără a încălca principiul independenței, noua lege prevede obligațiunea ARC de a propune indicatori cantitativi și calitativi de performanță pe care se angajează să le îndeplinească. Această prevedere este introdusă ca mecanism de monitorizare și transparență, atât pentru publicul larg, societatea civilă și nu în ultimul rând – pentru Parlament, cu scopul de a monitoriza performanța instituției.
Optimizarea finanțării. Se formează un buget hibrid unic al Autorității, constituit din plăți regulatorii (pentru Organul de Reglementare în Energetică) și din bugetul de stat (pentru Organul de Concurență). În așa fel, se asigură utilizarea mai eficientă a fondurilor instituției. Mai puține cheltuieli generale (comparativ cu cazul instituțiilor separate) înseamnă mai multe fonduri disponibile pentru investiții în resurse umane sau în avansarea tehnică a instituției.
Prevenirea conflictelor de interese. Intenționăm să interzicem situația în care un membru de familie muncește la Autoritate, iar alt membru la vreo companie supravegheată.
Propunerile la proiectul de Lege pot fi transmise la dumitru.alaiba@parlament.md până la sfârșitul săptămânii.
Cristina Parfeni