Guvernul condus de Maia Sandu a ajuns la prima sa (micuță de tot) aniversare – o lună de la învestirea în funcție. Chiar dacă o lună este un termen prea mic pentru careva bilanțuri, totuși, unele concluzii despre startul noului Executiv pot fi făcute.

Din start, trebuie de menționat că Guvernul Sandu nu e un guvern de coaliție clasic. Da, este sprijinit de o majoritate mai mult decât clară (61 de deputați) însă, dacă luăm în calcul faptul că PSRM, având 35 de deputați, are doar două portofolii în acest Guvern (apărarea și reintegrarea), iar PDA, cu 12 deputați, doar un portofoliu (internele), atunci ajungem la concluzia că Guvernul Sandu este unul minoritar. Or, având doar 14 deputați, partidul Premierului controlează mai mul de 80% din Executiv. O asemenea „performanță” a reușit doar Vlad Plahotniuc, care, cu 19 deputați în urma alegerilor din 2014, ulterior a ajuns să controleze cea mai mare parte a Guvernului, apoi chiar și întreg Guvernul. Înțeleg că adepților Maiei Sandu poate să nu le convină această comparație (și ea într-adevăr nu poate fi comparată cu Vlad Plahotniuc), dar, dacă pretindem că suntem oameni cu o gândire liberă, nu putem să nu remarcăm și respectiva stranietate. Probabil, cu timpul, „enigma” va fi dezlegată și adevărul va ieși la suprafață, dar, deocamdată pur și simplu constatăm un fapt.

Cel de-al doilea lucru care se cere menționat este că, în prima săptămână de la învestirea sa în funcție, Guvernul Sandu, dar și întreaga coaliție de guvernare, au trebuit să facă față unor presiuni fără precedent – de facto, au trebuit să reziste tentativelor fostei guvernări de a scoate în afara legii noua putere. Aici, coaliția și Guvernul Sandu merită toată aprecierea – s-au descurcat de minune și au ieșit învingători.

Cel de-al treilea lucru care trebuie menționat este că, de cum a intrat în funcție, Guvernul Sandu a operat un șir de demisii. Marea majoritate a acestora au fost justificate și s-au încadrat în ceea ce noua coaliție numește dezoligarhizare. Însă, pe alocuri noua putere s-a lăsat dusă de val și din funcții au fost înlăturați adevărați profesioniști, care nimic cu politicul sau oligarhia nu au. Dacă pe viitor nu va fi mai atentă cu demisiile, noua putere riscă să ajungă să fie percepută de opinia publică ca și precedenta – „funcțiile trebuie eliberate pentru băieți de-ai noștri – nu contează profesionalismul lor, ci faptul că sunt din echipă”.

Al patrulea lucru care se cere menționat este că Guvernul Sandu a oprit mai multe proiecte sociale ale fostei guvernări. Poate că acestea au și trebuit oprite, însă Guvernul Sandu nu a prezentat dovezi în acest sens. În rezultat, s-a creat impresia că noul Executiv pur și simplu se răfuiește cu fosta guvernare, declarând apriori rău tot ce a făcut aceasta. Dacă ține la imaginea sa, Guvernul Sandu trebuie măcar post factum să explice de ce a oprit aceste programe. În caz contrar, riscă să nu fie înțeles de oamenii care au beneficiat direct de pe urma lor și și-au legat de ele careva speranțe de viitor.

Al cincilea lucru care se cere menționat sunt declarațiile reprezentanților guvernării că în scurt timp s-ar putea termina banii pentru salarii bugetarilor. Vechiul Guvern, parcă anticipând acest lucru, la plecarea din funcție a făcut publică o amplă informație despre situația bugetului de stat. Din acea informație reieșea că starea de lucruri e stabilă și bani în buget sunt. Dacă nu va opera cu date concrete, care să arate că previziunile sumbre sunt bazate pe fapte, noua guvernare iarăși riscă să nu fie înțeleasă de oameni.

Desigur, noului Guvern i se poate reproșa și calitatea programului de guvernare, și faptul că, cel puțin deocamdată, nu a transmis careva semnale clare privind viziunile sale de dezvoltare a domeniilor prioritare, și multe alte lucruri. Însă, aici nu trebuie să avem careva pretenții față de Executiv, luând în calcul condițiile în care a fost învestit, dar și faptul că este un Guvern de scurtă durată – până la alegerile parlamentare anticipate. Cel puțin, așa se spunea acum o lună. Dar cele cinci momente menționate mai sus sunt importante și trebuiesc tratate cu mare atenție.

Dumitru Spătaru