Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, comunică despre o întrevedere de lucru cu Dereck J. Hogan, Ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova – prima din 2020, informează CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea socială, Dodon susține că, în cadrul întrevederii, s-a făcut bilanțul anului trecut în contextul dezvoltării dialogului strategic bilateral. Totodată, au fost examinate direcțiile de perspectivă ale consolidării colaborării multilaterale în anul curent.
În același timp, Dodon declară: „Am fost unanimi în opinia privind necesitatea valorificării pe deplin a potențialului enorm care există în domeniul comercial-economic, menționând principale căi de realizare a oportunităților existente”. „De asemenea, a fost menționată importanța implementării reformelor asumate de țara noastră”, scrie Dodon, pe Facebook.
Mihaela Conovali