[ X ]
Prim-ministrul, la discuții cu asistentul Secretarului General ONU pentru Afaceri politice
6 Septembrie

Prim-ministrul Maia Sandu a avut o întrevedere cu asistentul Secretarului General ONU pentru Afaceri politice, consolidarea păcii și operaţiuni de menţinere a păcii, Miroslav Jenča, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, oficialii au discutat despre intensificarea dialogului strategic, colaborarea bilaterală în domeniile de interes comun, dar şi despre actualele provocări ale Guvernului.

Totodată, părțile au remarcat evoluțiile înregistrate în diverse domenii, Prim-ministrul Maia Sandu subliniind importanţa implementării rapide a unor reforme care să aducă beneficii cetăţenilor. „Vom aprecia sprijinul dumneavoastră în concentrarea atenției ONU față de implementarea reformelor în justiţie, reforma procuraturii, dar şi combaterea corupţiei, pentru a asigura independenţa instituţiilor de stat şi a restabili încrederea oamenilor în acestea”, a subliniat şefa Executivului.

La rândul său, Miroslav Jenča, asistentul Secretarului General ONU, a reiterat deschiderea pentru continuarea cooperării cu Guvernul Republicii Moldova, precum şi acordarea asistenţei ţării noastre în domeniile de competență.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților