Prim-ministrul Ion Chicu, astăzi, a avut o ședință cu președinții de raioane. Scopul ședinței a fost examinarea evoluției situației epidemiologice în raioanele țării, impactul economic al restricțiilor impuse pentru a preveni răspândirea infecției, efectele secetei hidrologice și alte subiecte, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, Chicu a informat președinții de raioane despre deciziile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică și evoluția epidemiei în regiune și, în special, în statele vecine.
Totodată, potrivit sursei citate, a fost discutată activitatea piețelor comerciale și organizațiilor de alimentație publică, transportul de pasageri în contextul evoluției situației epidemiologice. A fost abordat și subiectul efectelor secetei hidrologice și măsurilor de susținere a agricultorilor. „MADRM împreună cu autoritățile locale va evalua situația și va veni cu informații și recomandări”, comunică Guvernul.
Premierul a vorbit și despre situația economică, despre încasările în bugetul de stat si despre necesitatea de a prioritiza rațional cheltuielile. „Guvernul va investi în construcția și modernizarea infrastructurilor, în special în drumuri, pentru a contribui la resuscitarea economiei naționale”, mai declară sursa.
Cristina Pendea