Prim-ministrul Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu un grup de Ambasadori pentru Parteneriatul Estic, reprezentați ai 17 state membre ale Uniunii Europene, informează CURENTUL.
În cadrul discuțiilor, oficialii au abordat situația actuală din Republica Moldova și acțiunile prioritare ale Guvernului în raport cu Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
Maia Sandu a mulțumit reprezentanților Uniunii Europene pentru deschiderea de care au dat dovadă în susținerea democrației în Republica Moldova și pentru tot sprijinul oferit țării noastre până acum. „Prim-ministrul a precizat că în prezent Executivul este centrat pe reforma în domeniul Justiției, un domeniu-cheie, care stă la baza restabilirii încrederii cetățenilor în instituțiile statului, deconspirării schemelor frauduloase, atragerii investitorilor, și, nu în ultimul rând – restabilirea proceselor democratice în țara noastră. Maia Sandu a mai menționat că reforma justiției este un proces complicat, de aceea este binevenită asistența tehnică de expertiză, dar și financiară din partea UE pentru Guvernul de la Chișinău. În cadrul întrevederii, Ambasadorii Parteneriatului Estic și-au exprimat susținerea pentru prioritățile stabilite de Guvernul actual și au reiterat importanța statului de drept în procesul de democratizare a țării. Totodată, oficialii au reconfirmat deschiderea pentru a acorda tot suportul necesar Republicii Moldova pentru urmarea parcursului său european. Părțile au discutat și despre viitorul Parteneriatului Estic și rolul Republicii Moldova în acest context, dar și despre aprofundarea relațiilor în domenii prioritare de cooperare, cum ar fi dezvoltarea infrastructurii, modernizarea serviciilor publice, dezvoltarea autorităților publice locale și îmbunătățirea nivelului de trai în general a cetățenilor”, se spune într-un comunicat de presă.
Andriana Cheptine