Securitatea energetică a țării noastre, parcursul european al Republicii Moldova și consolidarea relațiilor moldo-norvegiene în domeniile de interes reciproc au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu ministrul Afacerilor Externe al Regatului Norvegiei, Espen Barth Eide.
Șeful Executivului s-a referit la asistența financiară acordată de partea norvegiană pentru sectorul educației, apărării, și în mod special, pentru susținerea proiectelor energetice din țara noastră. Potrivit premierului, anul trecut, grantul oferit prin programul de sprijin Nansen a fost direcționat inclusiv pentru aprovizionarea cu gaze naturale și depozitarea acestora.
„Vom continua să muncim și să dezvoltăm, împreună cu partenerii noștri, proiectele care vor spori securitatea energetică a Republicii Moldova. În același timp, punem accent pe redresarea economică și investiții în energia verde, iar Norvegia este țara care ne poate ajuta la capitolul respectiv”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
Premierul a menționat că autoritățile depun efort pentru crearea unui mediu de afaceri sigur, accentuând că Republica Moldova oferă un șir de oportunități pentru antreprenori, în special, în domenii precum tehnologiile informaționale, electronică și tranziția spre energia verde. De asemenea, oficialul a evidențiat potențialul de cooperare cu Regatul Norvegiei în domeniul comerțului, diversificării surselor de energie, dar și industrializării agriculturii.
Părțile au mai vorbit despre colaborarea în materie de mediu și împădurire, reabilitarea infrastructurii din țara noastră, în contextul procesului de reconstrucție a Ucrainei, dar și despre deschiderea, la Chișinău, a sediului ambasadei Regatului Norvegiei.
„Înființarea ambasadei în perioada apropiată va transmise un semnal clar al sprijinului nostru pentru Republica Moldova, reformele inițiate de autorități și pentru parcursul european al Moldovei”, a subliniat ministrul Espen Barth Eide.