[ X ]
Prim-ministrul Chicu: Nu am venit în Parlament cu multe detalii, pentru că în aceste 100 de zile am raportat despre activitate la mii de cetățeni
21 Februarie

Dacă nu și-a putut prezentat raportul de activitate în fața deputaților, Premierul Ion Chicu a făcut-o în fața presei, informează CURENTUL.

Fiind prezent în Parlament, Ion Chicu a ieșit în fața presei, precizând că face publice câteva fragmente din informația pe care voia să o prezinte în fața Legislativului.

„Din moftul unor membri ai Parlamentului, nu a fost să fie prezentată de la tribună, însă oricum societatea trebuie informată. Vreau să precizez că a fost inițiativa mea – lansată încă acum 4 săptămâni, să vină în Parlament. Nu a fost nici o indicație. Am vrut să vin în Parlament cu această informație, în primul rând, din respect față de deputați, că ei au fost aleși de oameni și ei mai departe, în mod firesc, pot promova informația respectivă sau nu. În Parlament nu am venit să prezint o informație super detaliată, o am în mapă și prezentată și pe site-ul Guvernului. Nu am venit în Parlament cu multe detalii, pentru că în aceste 100 de zile am raportat despre activitate la mii de cetățeni în cadrul vizitelor în teritoriu, pe care le întreprindem săptămânal. Personal, deja am fost în 15 raioane ale țării și în mai mult de 30 de localități. Dacă cunoașteți, eu informez societatea și comunic cu societatea în fiecare sâmbătă dimineața, la ora 6.00, prin intermediul radioului național”, a precizat Chicu.

Potrivit lui, abordarea raportului său nu era să se laude cu ceva și să spună câte a reușit, statistică, dar voia să împărtășească parlamentarilor îngrijorările, problemele, pe care le-a depistat în această perioadă, și să-i îndemne la o muncă în comun ca să rezolve problemele societății.

„Rămân convins că, fără o conlucrare între Guvern, Parlament, Președinte, APL nu este posibil de mișcat carul din loc. Aceasta era intenția venirii mele astăzi în Parlament. De a conștientiza că au fost aleși de popor să muncească nu să speculeze ieftin aici. Clar că, pe lângă probleme, voiam să vin și cu soluții, viziuni, dar toate acestea sunt acordate într-un singur cor – consens național și consolidarea societății. Nu este posibil să rezolvăm nici una dintre problemele țării noastre, dacă în numele intereselor politice, luptei pentru putere, continuăm să scindăm moldovenii”, a spus Chicu.

De menționat că, nu este clar dacă Premierul va mai veni, săptămâna viitoare, cu un raport în fața deputaților, având în vedere că, a precizat că a fost intenția sa de a veni cu un raport la cele 100 de zile ale Guvernului, dar Executivul, în mod normal, prezintă raportul anual în luna aprilie.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților