După ce în luna iunie a anului curent prețurile la carburanți au atins un nivel istoric maximal de 33,90 lei/litru pentru benzina COR 95 și de 32,46 lei/litru pentru motorina standard, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) atestă actualmente o tendință de continuă scădere a acestora.
Ieftinirea cumulată a carburanților din ultima perioadă este de 6,29 lei/litru pentru benzina COR 95 și de 5,58 lei/litru pentru motorina standard, ceea ce reprezintă o diminuare cu circa 18,5 % și respectiv 17,2% comparativ cu valorile maximale din iunie.
Astfel, urmând același trend, pentru ziua de mâine, 04.08.2022, ANRE a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard:
27,61 lei/litru – pentru benzina COR 95 (- 11 bani);
26,88 lei/litru – pentru motorina standard (- 21 bani).
ANRE asigură consumatorii finali de corectitudinea prețurilor maximale de comercializare a produselor petroliere principale de tip standard și reiterează faptul că mecanismul actual de formare a prețurilor generează prețuri corecte și transparente, care reflectă fidel atât tendințele de creștere a cotațiilor internaționale, cât și cele de scădere.