[ X ]
Presupuşii autori ai omorului prin incendiere a unui bărbat din Orhei, puşi oficial sub învinuire
27 Aprilie

Procuratura raionului Orhei a înaintat astăzi învinuirea presupuşilor autori ai omorului prin incendiere a unui localnic. Tot la demersul procurorilor, învinuiţii de 43 şi 29 de ani, au fost plasaţi în arest preventiv pentru 30 de zile, transmite CURENTUL.

Potrivit Procuraturii din Orhei, pe 24 aprilie curent, aflându-se în apropierea satului Clişova, bănuiţii suspectând victima că le-ar fi sustras o sumă de bani, au stropit-o cu motorină şi au incendiat-o. Victima a decedat a doua zi în urma arsurilor grave primite.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de comiterea omorului, făptaşii riscă pedepse de până la 20 ani închisoare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților