[ X ]
Prestația Guvernului în perioada pandemică: Părerile a doi deputați s-au împărțit
18 Mai

Prestația Guvernului de la învestirea acestuia și în perioada excepțională a fost discutată, astăzi, în cadrul dezbaterilor publice organizate de agenția de presă IPN, transmite CURENTUL.

La dezbateri au participat deputatul fracțiunii socialiștilor în Parlament, Vasile Bolea, și deputatul fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco.

Vasile Bolea a menționat că, Guvernul și Ministerul Sănătății s-au isprăvit cu gestionarea situației pandemice.

„Statisticile noastre sunt mult sub acele preconizate de OMS. Nimeni, nici chiar sistemul sănătății nu a lucrat în asemenea condiții și nimeni nu s-a așteptat la asemenea val și maladie, care a afectat sistemul sănătății nu doar la noi în țară. A trebuit să conjugăm eforturile pentru a întări sistemul sănătății. Guvernul a primit suport medical din partea mai multe organizații, state. Nimeni nu era pregătit pentru a combate această pandemie. Guvernul a trebuit să întreprindă un șir de măsuri pentru a fortifica sistemul sănătății. Măsurile, la prima vedere drastice, poate au fost nepopulare, dar din analiza statisticilor vedem un număr mai mic de infectați și multe cazuri tratate. Guvernul și Ministerul Sănătății s-au isprăvit cu acest lucru, a fost pregătit sistemul medical și spitalele din țară. La moment, sistemul este pregătit să combată cel de-al doilea val care se prognozează în toamnă”, a spus Vasile Bolea.

La rândul său, deputatul Litvinenco a fost de o altă părere. „Acest Guvern a fost pus în situația de a activa în condiții mai puțin specifice. Cred că, acest lucru a fost asumat de Dodon și PSRM, în momentul când au decis de teama unui procuror independent să-și instaleze propriul Guvern. Problemele acestui Guvern au început încă de la începutul activității sale. Ceea ce ține de gestionarea crizei pandemice este un eșec total. Acest Guvern nu a putut asigura medicii cu echipamente de protecție, spitalele au devenit focare de infecție. Cum este posibil ca numărul celor infectați să fie mai mare după starea de urgență decât înainte declarării acesteia?”, se întreabă Sergiu Litvninenco.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților