[ X ]
Președinții Lituaniei, Estoniei și Letoniei s-au întâlnit cu premierul Dorin Recean
27 August

Prim-ministrul Dorin Recean i-a primit în vizită, astăzi, pe cei trei lideri ai țărilor baltice – președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, președintele Estoniei, Alar Karis, și președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs. Oficialii se află în țara noastră la invitația președintei Maia Sandu, pentru a sărbători, împreună cu moldovenii, a 33-a aniversare a Zilei Independenței.

Prim-ministrul Dorin Recean a subliniat că prezența acestor lideri la Chișinău este o dovadă a sprijinului constant și consistent pe care țările baltice îl acordă Republicii Moldova în parcursul european.

„Pe drumul nostru spre o viață mai bună, nu suntem singuri. Avem alături prieteni adevărați, care ne susțin și ne arată, prin propriul exemplu, că viitorul este în mâinile noastre. Astăzi, sărbătorim nu doar Ziua Independenței, ci și parteneriatele puternice pe care le-am construit cu prietenii noștri din Lituania, Letonia și Estonia”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.

Premierul a mai adăugat că țările baltice, care în anul curent sărbătoresc 20 de ani în Uniunea Europeană, sunt o sursă de inspirație pentru Republica Moldova în ceea ce privește integrarea europeană și modernizarea țării.

„Obiectivul nostru este să ne asigurăm că instituțiile sunt puternice și transparente, că legea este respectată, că în societatea noastră nu este loc pentru corupție și că drepturile fiecărui cetățean sunt protejate. Prietenii noștri baltici ne pot spune că fiecare acest pas merită efortul, iar beneficiile sunt clare și concrete – ele înseamnă locuri de muncă sigure și bine plătite, drumuri  spitale și școli mai bune, sate și orașe moderne”, a spus șeful Guvernului.

Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, președintele Estoniei, Alar Karis, și președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, au felicitat cetățenii moldoveni cu ocazia Zilei Independenței și, pentru a-și exprima sprijinul puternic în parcursul european al Republicii Moldova, au semnat o Declarație comună.

Cei trei șefi de stat au accentuat că, în ultimii ani, Republica Moldova a avansat considerabil în realizarea reformelor democratice, consolidarea statului de drept și promovarea drepturilor omului. În această ordine de idei, a fost exprimat angajamentul de a oferi în continuare suportul și expertiza necesară pentru a sprijini integrarea europeană și reformele, precum și pentru a consolida reziliența Moldovei împotriva amenințărilor hibride și a dezinformării.

„Ne angajăm să aprofundăm cooperarea bilaterală în domenii, precum comerțul, investițiile, securitatea energetică, educația și schimburile culturale, consolidând în continuare legăturile dintre popoarele noastre. Considerăm că o Moldovă unită, democratică și prosperă este în beneficiul nu doar al cetățenilor săi, ci și al întregului continent european. Susținem pe deplin viitoarea aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, se arată în Declarația comună.

Liderii celor trei state baltice au mai îndemnat cetățenii moldoveni să participe activ la referendumul din toamna acestui an, pentru a face calea europeană ireversibilă.

Sprijinul oferit Republicii Moldova de Lituania, Estonia și Letonia este amplu și cuprinde multiple domenii: digitalizarea serviciilor publice, eficientizarea energetică a clădirilor publice, dezvoltarea programelor de formare profesională – toate menite să sprijine modernizarea țării noastre și să accelereze integrarea în Uniunea Europeană.

În seara zilei de astăzi, începând cu ora 19:00, cei trei lideri ai statelor baltice vor urca pe scena din Piața Marii Adunări Naționale pentru a transmite mesaje de felicitare cetățenilor moldoveni.

Inapoi la arhiva noutaților