Premiera lungmetrajului „VARVARA”, realizat de echipa de producție a filmului „Carbon”, va avea loc în clădirea Președinției Republicii Moldova. Pentru prima dată în istoria modernă a țării, aici va fi organizată o proiecție de film, la care sunt invitați oaspeți precum membrii echipei de filmare, actorii, partenerii proiectului, reprezentanții industriei cinematografice și cei care au susținut crearea noului film moldovenesc. Evenimentul va avea loc pe șase iunie în Sala Mare a Președinției, unde a fost votată Declarația de Independență a Republicii Moldova.
Decizia de a organiza premiera filmului în clădirea Președinției vine în contextul în care aceasta a fost martoră a unor momente cruciale și alegeri care au influențat cursul națiunii noastre, iar „VARVARA” este anume despre alegerile importante pe care trebuie să le facă eroul lungmetrajului.
Filmul „VARVARA”, produs de Sergiu Cumatrenco Jr și regizat de Anatol Durbală, îl prezintă în prim plan pe Sașa, un instalator de rând, care încearcă din răsputeri să trăiască cinstit. Acesta însă se confruntă cu o dilemă colosală: renunțarea la principiile personale sau salvarea vieții copilului său, care suferă de o anomalie de dezvoltare.
„Prin proiecția acestui film în Sala Mare a Președinției, ne dorim să evidențiem importanța temelor abordate în povestea sa, printre care se numără lupta împotriva unui sistem inechitabil, credința, relațiile familiale și situațiile cu care se confruntă un simplu cetățean într-o societate birocratică. Această ocazie specială va aduce în prim plan problemele pe care cetățenii le înfruntă zi de zi și poate stimula o discuție deschisă despre modul în care ne concepem viitorul. ”, susțin organizatorii evenimentului.
Sala mare de ședințe a Președinției este amplasată în trei niveluri și, în mare parte, și-a păstrat aspectul de acum trei decenii.
„Ne bucurăm nespus de mult că reprezentanții Președinției au acceptat solicitarea noastră de a organiza evenimentul în această sală, o încăpere foarte diferită de o sală clasică de cinema. Este o provocare mare pentru noi, mai ales din punct de vedere tehnic, dar vom depune tot efortul pentru a asigura o proiecție de calitate.”, a declarat producătorul filmului, Sergiu Cumatrenco Jr.
Lungmetrajul „VARVARA” a fost realizat de echipa de producție a filmului „Carbon”. Din distribuție fac parte peste 30 de actori, precum Igor Caras, Tudor Țurcan, Olga Anghelici, Constantin Haret, Sergiu Voloc și mulți alții. Filmările au avut loc în perioada 2021-2022 și au durat 42 de zile.
Filmul va fi distribuit în cinematografele din țară începând cu 7 iunie.